Vara în care marea m-a văzut goală

Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să n-am la mine măcar o hârtie, un caiet, o agendă sau un gram de baterie la telefon ca să-mi pot însemna ideile proaspăt ivite la orizont. Iar pentru că raportul de idei venite cu cele notate este în dezechilibru, fix asta mi s-a întâmplat și acum câteva veri, pe când ne aflam în vacanță la mare. Așa că am oprit la prima tarabă din stațiunea Cap Aurora, mi-am cumpărat un caiet dictando și am scrijelit o multitudine de gânduri pe care doresc să le împărtășesc cu tine.

Unul din subiectele mari și late care și-au făcut cuib în mintea mea în ultimele zile s-a încolăcit în jurul ideii de libertate. Bucata scurtă de timp petrecută pe malul mării mi-a intensificat acest traseu neuronal și pe măsură ce valurile îmi loveau pielea goală, libertatea mă primea în brațele-i tot mai largi. Fiecare zi ne-a prins pe nisipul unei plaje de nudiști, o plajă de o frumusețe și sălbăticie aparte. În locul clasicelor șezlonguri exista opțiunea de prosop, cearșaf sau pătură, umbra ți-o cumpărai de la tarabă în ce culori preferai, iar costumele de baie erau opționale ori inexistente.

Prima dată când mi-am lăsat corpul gol în voia valurilor, a razelor insistente ale soarelui și în văzul tuturor celor prezenți din jur, m-a cuprins o stare de rușine, de neîncredere și de neliniște. Corpul pe care urma să-l afișez nu era deloc desprins din reviste, încrederea care sălășluia în mine avea un nivel moderat și mă gândeam cu groază că atunci când ne vom uita unii la alții, o vom face prin filtrul unei sexualități nerostite. Cum aveam eu să mă uit la cei din jurul meu fără jenă, fără emoții și cu o naturalețe care îmi era străină?

Primele zeci de minute de goliciune m-au închis într-o carapace pe care nu știam că o am, însă așa cum valurile se retrag spre larg, așa s-a disipat și crisparea mea când am intrat în mare. Am simțit răcoarea apei cum urca dinspre glezne înspre genunchi. Când apa mi-a ajuns între coapse respirația mi s-a tăiat preț de câteva secunde și apoi am pășit mai departe până când apa mi-a lovit sânii. În acel moment mi-am ținut suflul și m-am scufundat cu totul în apă. Am ieșit cu capul la suprafață, am dat de câteva ori din mâini și picioare și totul în interiorul meu s-a destins. Mușchii, rușinea, respirația și gândurile. Am plutit așa minute bune până mi-a revenit în minte căldura aceea dulce a soarelui care-ți cuprinde corpul proaspăt ieșit din apă.

Am ieșit din apă la fel de încet pe cât am intrat, însă eram puțin mai ușoară. Nu, n-am lepădat de tot rușinea și nici n-am pescuit vreo încredere de neclintit, însă dintre toate gândurile care îmi vâjâiau în cap, unul singur s-a cristalizat. În acel moment am hotărât să fac un pact cu timpul. Dacă oricum își lasă urmele peste trup, suflet și minte, atunci am decis să iau și eu ceva de la el: răbdare și deschidere. Deschidere spre tot ceea ce-mi scoate în cale și răbdare să le las să se așeze în mine și-n lumea din jurul meu. Dacă am primi acest târg ca pe unul echitabil pentru ambele părți, poate nu ne-am mai plânge atât că timpul trece și ne rămâne tot mai puțin cu fiecare zi, cu fiecare secundă. În locul clasicului oftat a neputință, primesc cu o curiozitate ceea ce vine și crestez la rândul meu momente în prezent pentru a-i oferi amintiri din trecut viitorului meu.

Înțelegerea care s-a așezat în ridurile proaspete mi-a deschis obloanele spre o nouă perspectivă, iar anul următor rochița, sutienul și slipul și-au găsit odihna la picioarele mele. În momentul în care m-am văzut goală și m-am uitat în jur, libertatea și-a făcut loc lângă mine. Nisipul cald îmi încălzea picioarele pe care clima din mașină le-a răcorit, iar soarele îmi mângâia formele. Cu încredere și o bucurie crudă, m-am apropiat de spuma albă a mării care părea să fie suficient de potolită pentru a mă primi, dar o idee cam prea rece pentru a mă ține prea mult pe gânduri. Am intrat iar în apă, însă de data aceasta am alergat încă de pe plajă și m-am aruncat în brațele ei cu o bucurie nou descoperită.

Sunt goală, dar sunt iubită.

Pentru gropițe, neastâmpăr în gânduri, suflet, zâmbet, forme și tot ceea ce e bun. Pentru acele forme prea curbate, riduri, imperfecțiuni sau pentru ceea ce încă nu s-a așezat.

Sunt goală, dar iubesc.

Cu ochii, cu mâinile, cu trupul, cu mintea, cu spiritul, gândurile și sufletul meu.

Sunt goală și mă iubesc.

Căci prin imperfecțiunea mea văd perfecțiunea a tot ceea ce mă înconjoară și o zăresc tot mai des atunci când mă uit în oglindă.