Back to All Events

Sesiune de Forest Bathing

suflet drag,

Într-un spațiu și timp în care natura ne vorbește din ce în ce mai clar despre ce se întâmplă cu ea, dar și despre natura care se află în interiorul nostru, eu îmi doresc să vin în sprijinul acestui dialog. Deși natura se poate descurca fără omenire, noi depindem de bunăstarea ei. Astfel doresc să îmi pun sufletul și abilitățile în folosul naturii, dar și în folosul celor care simt că natura se află în interiorul lor.

Dacă iubești natura, te simți în elementul tău atunci când te abandonezi într-o pădure și îți dorești să te reconectezi cu natura într-un mod prin care, poate, n-ai mai făcut-o până acum, te invit să ne petrecem câteva ore împreună.


Ce înseamnă forest bathing?

Conceptul de Forest Bathing sau Shinrin-yoku vine din Japonia și se traduce prin shinrin = pădure, iar yoku = baie, adică o îmbăiere a simțurilor în atmosfera pădurii. Acum 40 de ani era tehnologizării a prins un avânt puternic și tot mai mulți japonezi au început să aibă probleme grave de sănătate, de la boli autoimune și chiar diferite forme de cancer. Guvernul a demarat un program național cu o întrebare simplă în minte: ce se întâmplă când oamenii sunt expuși la mediul pădurii?

Astfel, au descoperit că uleiurile volatile pe care copacii le elimină pentru a se menține sănătoși și a se proteja de microorganisme nocive conțin fitocide. În momentul în care noi absorbim aceste uleiuri volatile, fitocidele ajută organismul uman să producă un anumit tip de celulă albă numită celulă NK (natural-killer) care distruge celulele canceroase din corp. Deși este una din multele metodele de prevenție ale problemelor mai grave ce pot apărea de-a lungul vieții, nu vorbim de un tratament în sine, acesta intrând în aria de expertiză a medicilor.

Ce este important de știut despre spațiul din cadrul sesiunilor de forest bathing?

Sesiunile de Forest Bathing sunt spații sigure unde orice emoție care iese la suprafață este binevenită. Vorbim de un loc lipsit de judecată în care fiecare persoană este părtașă la experiențele celorlalți la fel cum și ceilalți sunt părtași la experiențele lor. Un loc unde ascultăm pentru a asculta în deplinătatea capacității noastre de asculta, nu de a da un răspuns. Fiecare om are capacitatea de a-și soluționa problemele, iar uneori tot ce are nevoie este să fie ascultat și primit cu tot ceea ce este viu în interiorul lui în acel moment.

Cât durează o sesiune de forest bathing și care sunt beneficiile acesteia?

În mod normal o sesiune de Forest Bathing durează în jur de 3 ore. Deși unele beneficii sunt vizibile chiar și după o primă sesiune, altele se resimt doar după o perioadă mai îndelungată. Printre cele mai des menționate beneficii de către cei care au participat la una sau mai multe sesiuni se numără: energie mai ridicată, o creștere a imunității, o digestie mai bună, somn mai liniștit, reducerea inflamațiilor din corp, scăderea presiunii arteriale, creșterea puterii de concertare și creativității, scăderea nivelurilor de stres sau anxietate, îmbunătățirea memoriei și a stării de spirit.

În plus, unele persoane experimentează o conectare mult mai profundă cu elementele vii din jur (copaci, insecte, păsări), se simt mai prezenți și pot trăi stări din toată paleta de sentimente (bucurie, contemplare, iertare, tristețe, curiozitate, empatie, plenitudine, durere sau iubire).

Care este rolul ghidului în cadrul sesiunilor?

Prin practica proprie, dar și datorită pregătirii din cadrul formării, ghidul lucrează în parteneriat cu natura acolo unde Natura este terapeutul, iar ghidul este acolo să ghideze simțurile celor prezenți. Acest lucru este posibil datorită invitațiilor meșteșugite cu iscusință și a capacității de a susține spațiul creat.

De ce anume am nevoie pentru a participa la o sesiune?

De dorința de a sta în natură alături de alți oameni. Nu este necesară nicio pregătire fizică deoarece ne întâlnim pentru a ne conecta la simțuri și natură iar asta cere un tempo blând. În rest recomand să ai la tine o sticlă de apă reutilizabilă și o ținută confortabilă care să îți permită să te miști în voie.


Când va avea loc sesiunea de Forest Bathing?

Miercuri, în 17 iulie de la orele 19:00, iar sesiunea va dura în jur de 2-3 ore.

Unde va avea loc sesiunea de Forest Bathing?

La Pădurea Verde. Punctul de întâlnire și detaliile locației vor fi trimise după înscriere.

Cine te va ghida?

Numele meu este Anca și sunt o femeie sensibilă care iubește natura. Îmi doresc să aduc suflete laolaltă în natură, în spații cât mai pline de emoție, sensibilitate și siguranță. Scriu, sunt ghid certificat în Forest Bathing în cadrul Association of Nature and Forest Therapy din S.U.A. și îmi doresc ca cei care participă la sesiunile ghidate de mine să ajungă să vadă natura cu sufletul.

Care este contribuția ta?

Pentru schimbul energetic, ghidajul și suprizele pregătite – 250 RON/persoană.


Previous
Previous
15 July

Cerc de femei - Onorarea tuturor părților din mine

Next
Next
8 August

Cerc de femei online - Abundență și belșug